CONSILIUL DE EXPORT
Comisia pentru Monitorizarea Mecanismelor și Instrumentelor de
Susținere a Exportului și Problematica Curentă de Comerț Exterior
PROCES VERBAL
nr. 129 903 /20.06.2012
La data de 20.06.2012 a avut loc reuniunea Comisiei pentru monitorizarea mecanismelor și instrumentelor de susținere a exportului și problematica curentă de comerț exterior.
Reuniunea a avut următoarea ordine de zi:
1. Aprobarea Programului de participare în anul 2013, la târguri și expoziții internaționale, cu fonduri de la bugetul de stat;
2. Diverse
La reuniune au participat :
1. MECMA DDE Costin Lianu, director, coordonator comisie;
2. ANEIR- George Nicolescu, vicepreședinte
3. APMR Aurica Sereny, președinte
4. CNP- Viorica Viciu, director
5. ARB- Constantin Barbu, director executiv
6. ACR- Daniel Coșniță, președinte
7. ACR-RTC- Sara Wechsler, președinte
8. FEPAIUS- Mihai Păsculescu, primvicepreședinte
9. ARIES-Alexandru Borcea, presedinte
10. CONPIROM-Ion Marin, consilier
11. CCIR Sorin Vornic,
12. CCIR-Cristina Mihai, director
13. FEPA-CM-Marin Voinea, director general
14. FIT-Mihai Lupu, director executiv
15. UniRomSider Mircea Budur, director executiv
16. APEV - Ion Ștefan, director general
17. CNIPMMR - Cristian Ionescu, director executiv
18. ROMALIMENTA- Mihai Vișan, director executiv
19. APREL Gheorghe Șerbănescu, director
20. CRPCIS- Dana Banu, coordonator DPPE
21. CCIB- Andrițoiu Mihai, vicepreședinte CCIB
22. ACPR- PSC- Tiberiu Andrioaie, director general
Invitați:
La începutul reuniunii domnul Costin Lianu, director DDE și coordonatorul comisiei a prezentat Ordinea de zi a reuniunii care a fost aprobată în unanimitate.
Dl Costin Lianu a menționat că prin Nota nr. 129882/15.06.2012 toate asociațiile/patronatele au fost informate cu privire la fundamentarea activității de promovare a exporturilor prin Programul de târguri și expoziții internaționale cu finanțare de la bugetul de stat, in anul 2013 insoțită de anexele:
1- Proiectul Programului de târguri internaționale cu finanțare de la bugetul de stat 2013,
2- Lista rezervă târguri 2013;
3- Ponderi /sectoare pentru anul 2013
Domnul Costin Lianu, a subliniat că Programul a fost întocmit in concordanță cu măsurile de implementare ale Strategiei Naționale de Export, pe baza solicitărilor patronatelor/ asociațiilor profesionale a consultării firmelor exportatoare, a Birourilor de Promovare Comercial Economica din strainatate, dar incă nu s-a făcut o analiză finală cu direcțiile de zonă din cadrul Directiei Generale Comert și Relatii Internationale, privind acțiunile de promovare a exportului pentru anul 2013.
De asemenea a menționat și criteriile care au stat la baza intocmirii proiectului de Program avându-se in vedere includerea in Program a :
- manifestarilor promoționale la care agenții economici români au participat cu rezultate bune și în anii anteriori fie că sunt târguri specializate sau târguri de nișă;
- manifestărilor individualizate după un domeniu de referința sau la care România participă pentru prima dată cu stand național;
- manifestărilor de promovare pe piețe strategice prioritare;
- evenimentelor promoționale care au ca scop promovarea unor produse / servicii în cadrul activităților de branding;
Pentru anul 2013, s-a propus continuarea participării cu produse românești la Sharjah în cadrul Centrului de Afaceri sub denumirea generică « Romanian Trade Center » (R.T.C.) deschis în colaborare cu Camera de Comerț și Industrie București cu conditia manifestarii interesului firmelor importatoare. Aceasta e o inițiativă care trebuie să continue, iar conceptul expozițiilor regionale permanente, ca loc de expunere a ofertei de export, se poate extinde și in alte zone de interes, exemplu in țările BRIC.
In urma discuțiilor membrii Comisiei pentru monitorizarea mecanismelor și instrumentelor de susținere a exportului și problematica curentă de comerț exterior au propus:
- Mihai Păsculescu pentru sectorul textile propune completarea Programului cu târgurile HEIMTEXTILE FRANKFURT (ianuarie), Fashion Industry Sankt Petresburg, LINEAPELLE - Bologna (aprilie).
- Sara Wecsler, Asociația Clusterelor din România- a remarcat că in Nota de fundamentare a Programului nu se menționează despre importanța clusterelor inovative in relansarea economiei și eficientizarea exportului, subliniind că au accesat fonduri structurale in acest sens. De asemenea a propus ca la toate târgurile să participe atât producători cât și designeri iar la târgul Premiere Vision , septembrie, Paris, să fie invitate și industriile primare, care se află intr-un proces de relansare.
- Aurica Sereny a contestat criteriile și ponderile pe baza cărora s-au făcut propunerile pentru sectorul Mobilă și semifabricate din lemn și a solicitat introducerea in Program a târgurilor: FURNITURE SHOW Birmingham (ianuarie), Salone Internationale del Mobile Milano (aprilie) și SEEBBE Belgrad (aprilie) subliniind că alături de firmele producătoare din industria mobilei participă firme din domeniul sticlăriei și decorațiuni interioare.
- Daniel Coșniță după ce a făcut o scurtă prezentare a asociației, a subliniat că nu trebuie ignorat domeniului energiilor regenerabile și a solicitat introducerea in program a unor evenimente promoționale care se adresează acestui domeniu strategic pentru România, precum TERRA TECH Leipzig.
- Gheorghe Șerbănescu a apreciat importanța acestui Program in promovarea produselor românești și a sublinat faptul că producătorii din domeniul industriei electrotehnice, electronică, comunicații și IT au obținut rezultate deosebite și au propus târguri pe piețe nonUE. De asemenea a solicitat
- Clara Rotescu, Ligia Stan, Mihai Lupu și Raluca Pache au evidențiat faptul că domeniul lor reprezintă fuziunea dintre artă și tehnică de aceea este foarte important ca ei să participe și la evenimentele promoționale destinate in exclusivitate acestora, evenimente care au un grad mare de internaționalizare.
- Sorin Vornic a solicitat includerea in criteriile de selecție și eficiența participării, materializată prin numarul de contracte incheiate de firme, evaluarea calității și valoarea adăugată produselor in urma participării la evenimentele promoționale. O altă propunere constă in evaluarea piețelor tradiționale românești inainte de 1989 (Rusia, Kazakstan, Georgia) precum și participarea la evenimentele promoționale din țările arabe. A menționat că piețele unde noi putem patrunde sunt cele din proxima vecinatate (CSI, Orientul Mijlociu) și nu cele indepărtate precum America Latină și Africa de Sud.
- Florin Vrejoiu a evidențiat importanța participării firmelor din domeniul IT la manifestările expoziționale care au determinat creșteri semnificative a exportului și a propus să se caute soluții pentru mărirea bugetului alocat acestui Program. De asemenea a arătat că nu trebuie neglijat brandingul sectorial la aceste evenimente, arătând că ceea ce s-a realizat in domeniul IT prin campania anilor trecuți (Romania IT- Creative talent. Technical excellence) a dat roade, sectorul IT fiind inclus pe harta lumii făcută de analiși de prestigiu (Gartner) ceea ce s-a răsfrânt pozitiv asupra intregii industrii.
Domnul Costin Lianu a informat membrii CE că implementarea celor două proiecte Ripple (elaborarea unui set de instrumente, metode și a unui cadru instituțional specific promovării exportului) și târguri ( obiectiv: crearea de metodologii și instrumente pentru îmbunătățirea sistemelor și procedurilor pentru măsurarea performanței și raportării privind performanțele Strategiei Naționale de Export ), va permite o interacțiune mai eficientă între MECMA, Consiliul de Export, grupurile de lucru sectoriale și intersectoriale.
In concluzie membrii comisiei au propus refacerea Programul de promovare a exportului pentru anul 2013 cu finanțare de la bugetul de stat ținând cont de propunerile prezentate mai sus, până la data de 15.07.2012. S-a menționat că în cadrul fiecărei ramuri și domeniu de activitate va trebui ca toate asociațiile/patronatele din respectivele ramuri și domenii să hotărască împreună și să prezinte Comisiei propunerile de târguri și misiuni economice pe fiecare organizator.
Director,
Costin LIANU
Coordonator comisie
Redactat: Livia ADAM